Secvente

Ascult o melodie trista la nesfarsit, o melodie cu care creierul meu se infrupta de ceva timp. Nu imi da pace, nu ma lasa sa o schimb…O ascult cu un aer de melancolie. Cautand sa inveselesc atmosfera ma indeletnicesc cu facutul baloanelor de sapun si ma uit fascinata la zecile de balonase ce iau nastere…culorate si pline de bucurie de copil, isi iau avant ca pe urma sa planeze linistit in atmosfera pana gravitatia isi va pune amprenta pe ele…Trec prin tot spectrul de lumini…isi schimba culoarea cum ne schimbam noi starile si plutesc spre a evoca clipele unei copilarii demult trecute.
Cand nu te astepti, suflete de departe iti coloreaza viata…parca vin incarcate de pasteluri si incep sa contureze siluete pe miile de file alea unei carti uitate. Printre cuvinte schiteaza zambete si arunca cu trairi in expresiile mult prea uzuale din fiecare paragraf.
Stai cu privirea parca exaltata de emotiile ce iti traverseaza sira spinarii si totul ti se pare atat de real de parca ii poti atinge chipul si ii poti simti izul ce emana din haine, par, piele. Scenariul unei prietenii ce nici nu a inceput, dar parca atat de veche incat indiferent de distanta ea inglobeaza atatea amintiri vii si veritabile incat nici nu ai putea concepe ca totul se rezuma la cateva ore petrecute impreuna.
Nu poti stii niciodata unde te vor duce pasii manati de o forta invizibila catre un taram ce se va dovedi roditor pentru o prietenie ciudata. Asculti, zambesti, intrerupi, te destainui, se deschide, fredonezi in gand, incerci sa patrunzi prin ochii si sa vezi ce e dincolo de aparente, de masti, de haine. Dai drumul la coloana sonora a momentului, imortalizezi pe retina clipele, zambesti si din cand in cand te uiti in gol cautand parca cu privirea un peisaj din povestile fantastice astfel incat sa te contina si pe tine in decor. Ramai fixat pe panorama imaginara si imagini fericite ti se perinda prin fata ta, parca rememorandu-ti trairile si locurile minunate pe care le-ai incercat. Iti dai seama ca niciodata nu ai vrea sa nu mai ai parte de astfel de momente si ca ai regreta in caz ca ai uita sa mai traiesti asa. Lumina pare magica si ademenitoare. Ii simt buricele degetelor atingandu-mi fata arsa, imi da fiori…Ma uit in departare si campurile intregi de aramiu par un tinut fermecat care imi este interzis din vari motive. As vrea sa ma intind pe pamant, sa simt racoarea pe spate, iar stropi de sudoare sa imi irige trupul la contactul cu solul. Corpul infierbantat sa se trezeasca din amorteala unei dupa-amiezi toride de vara, sa se zvarcoleasca de viata, sa respire prin fiecare por mirosul pamantului umed.
Ma trezesc din visare, caut punct de sprijin vizual, gasesc elementul familiar si ma linistesc la vederea luminii primitoare. Dau sa cad in visare, dar gandurile-mi sunt sageti in zbor, iar agitatia asta mintala nu imi da pace. Mi se inchid ochii, dar in cursa asta fara sfarsit eu sunt cel biruit.

Aberatii cromatice

Pur si simplu m-a batut gandul sa incep sa scriu din nou. Ceva nu m-a lasat o buna bucata de timp. Desi as vrea sa incep cu intamplari de acum cateva zile, parca totul incepe de astazi si ceea ce a fost cat de cat interesant zilele trecute aveau de fapt sa se materializeze intr-un intreg pe care imi doresc sa-l denumesc simplu “azi”.

Tresar. Parasesc incinta fara nici un fel de ganduri sau trairi. Nu ma mai traverseaza nimic, desi cu minute bune in urma ascultam tot cu mare drag, dar nu ma puteam concentra nicicum la mesajul transmis. Tot ce mi se perinda prin minte era un amalgam de imagini contorsionate, de vorbe si de gusturi acre. Incercam sa imi dau seama cam in ce postura ma aflu si pe care treapta sa pasesc categoric la plecarea mea din acea incinta. Ajungand in faza de tranzitie catre un alt univers al realitatii distorsionate de materialism, ma arunc imprudent cu capul inainte prin golul atmosferic ce ma apasa si imi incetineste trupul. Imi dau seama in strada ca abia pot sa pasesc si ca drumul pana la calm va dura mai mult decat o vesnicie.

Observ presiunea ce comprima intr-un decor limitat neajunsurile brutalitatii sentimentale. Simt oarecum o lejeritate desi trebuie luat in considerare stopul prismatic al gandirii mele. Tot evit esentialul ca sa nu ma inec dramatic printre jeamandurile rosii. Ii tarziu, nimeni pe strada si dintr-o data, hop, parcul arata ca o scena de film in care la capatul opus apare un individ masiv cu un mers leganat ce sta in prim planul camerei, ca mai apoi, atentia sa revina, de la o distanta considerabila, pe mine ca trecator paranoic si derutat de ceea ce se va intampla. Crepuscul; individul foarte hotarat, eu intuind urmatoarea secventa…In miscarea mea mai mult din inertie catre un univers indepartat, dar intim, schitez intentia de a prelua ceva, moment in care tipul foarte receptiv imi paseaza marfa. Astfel au loc tranzitiile nepermise de pe un strat inferior catre unul mai distins.

Imi revin la starea mea de om paralizat cu stomacul in piuneze si cu mintea intoxicata. Hmm…tocmai traversez spre un alt taram al-nu-se-stie-ce. Aici ma intampina un semn de circulatie cazut la pamant. Asta-i semn rau, imi zic, ma duce cu gandul la blocaj si catastrofe. Incerc sa imi imaginez cam ce s-a intamplat si de ce pamantul e asa proaspat si trecatorul din imagine cazut. Asta face aluzie la faptul ca intru intr-o zona unde la capatul aleii pic gramada, ca un stalp prabusit de o masina. Stau sa ma gandesc...oare noaptea asta ii mai albastra decat ma puteam astepta? Raspunsul il aflu mai tarziu cand deja patrund tainele existentei timp de o clipa. Muzica isi face efectul scontat, incetinesc si am impresia ca totul sta in loc, iar eu nu fac decat sa plutesc deasupra stationarului.

Iarasi ambulanta. Tot timpul ma baga in filme masinutele astea salvatoare. Nimic nu poate fi bun in legatura cu o ambulanta. Imi taraie in urechi un telefon de tip vechi...din ala cu rotita si cu gauri pentru a forma numarul. Parca imi si imaginez cum din celalalt capat de fir se aude o voce pitigaita de femeie trecuta de floarea varstei si care anunta cu nonsalanta un accident grav, efectul unei actiuni banale, dar din pacate fatala.Eeee...si stau ca prostul in telefon neintelegand de ce mi se perinda stropi de apa pe obrajii fierbinti, aproape febrili si ma pierd cu privirea in gol ca sa nu sesizez alarma ce se da la etaj. Vocea efeminata de la capat ma instiinteaza cu indiferenta ca tocmai am suferit un atac cerebral in urma unor ciocniri atomice la nivelul neuronal, tranzitie nepermisa, deci sentinta cu moartea pentru creierul meu prea obosit pentru a mai lupta cu chimicalele ce-l polueaza.

Raman pe trotuar pana cand gandurile pozitive o sa apara si pe afisajul judiciar. Noroc ca nu mi s-au atrofiat muschii sau asa ceva, ca atunci cu siguranta ma blocam prin realitatile astea distorsionate.

La urmatoarea trecere luntrasul Charon se dovedeste a fi un trecator brazdat de biciurile vietii prost percepute, care ma indeamna spasmodic sa-l urmez pe calea tumultoasa a imprudentei.

Imi sacrific constiinta pentru ca oferta e mult prea avantajoasa pentru mine ca sa n-o accept. Nu pot sa intru in randul lui, dar ma ghidez dupa darele de sangeriu autohton de pe carosabil. Se tot uita in spate sa se convinga de victorie si parca cu dezgust dezgroapa mormintele trecutului ca intr-un final sa dea de mine si sa ma petreaca. Are multe abateri, dar in sfarsit isi indeplineste scopul. Dupa actul asta de impertinenta mintala si frustranta, Charon se hotaraste s-o taie subtil in negura nefiintei. Ma lasa sa vegetez in tropicul urban, iar orice alta trecere catre o clima si-o flora mai favorabile ar fi nepermisa. Mai in fata ma intampina fabrica de fericire acolo unde soldatei de tinichea nichelata canta la trompete cu narile, iar cu gura sorb cola ca sa-si astampere nivelul glicemiei ce da probe la 1000 mg/l garduri. Personajele ma duc cu gandul la comunitatea underground ce-o exista in suburbie. Pana si urmatoarea faza imi confirma aerul de tropic urban ca ma-nconjoara...suna in ton de LA si spune In the wild, de parca mi-ar mai fi trebuit acum placute cu indicatori de pH scazut. Ii intr-o marti, desi am impresia ca-i vineri si nu gasesc o explicatie plauzibila.

Acum ca am constatat si efectele nefaste ale tropicului urban, ma inclin sa cred ca starea mea spirituala nici nu are ce cauta sa se identifice cu salbaticia si primitivismul sentimentalismului cultivat cu patos in livezile melancolice ale unor proprietari prost receptati. Inteleg ca florile nu o sa mai miroasa la fel, iar daca e sa ma uit in jur...uite apa. Apa asta iti ia mintile numai cand incerci sa o vizualizezi, dar barem cand vrei sa dai piept cu ea. Ii tulbure, intunecata, poate prea brutala pentru mine acum. Pana si ea mi se pare seaca, atat de schizofrenic ma simt. Ma uit in sus, constat cu parere de rau ca cerul nu se diferentiaza prea mult de apa. Imi face la fel de rau. Dar cel putin pe cer ma intampina alt luntras, unul eteric. Aici se dovedeste a fii insensibil, neimplinit, violat, si cel mai evident, izolat. Uite cum un antisocial poate sa iti penetreze bula protectoare doar aruncand caramizi de lumina impreuna cu toate materialele aferente construirii unui refugiu selenar.

Evident ca filmul trebuia distrus de un anume individ specializat in interceptarea frecventelor nonterestre ce le puteam emana. Asa ma trezesc pe un pat fluid unde ma inec printre ganduri si prefer sa nu mai emit pe banda de ultrascurte si sa imi vad de satelitul ce graviteaza cu nesimtire in ritmul meu, modificandu-mi mie stadiul mareei ce ma guverneaza. Imi provoaca teama, mai ales ca arata ca un mutilat ce-si transporta cacaturile intr-o cutie de pantofi camuflata de o plasa de plastic, mult prea uzuala si uzata de-atata timp. Corpul continua sa-mi invadeze teritoriul si atmosfera, astfel incat ma gandesc ca devenind cometa pot sa scap de neajuns. Noroc cu aprinderea pe hidrogen mult prea ravnita. A trecut si pericolul. Ajung in micutul meu univers, prapadit asa cum este. Aici sunt in siguranta sau asa imi place sa cred pentru ca aici dorm. Raspunsul nu intarzie sa apara. Va fi mult prea albastra, ca oricum in zori nu-mi voi aminti decat de gardientii aia. Ma incearca subconstientul. Macar in lumile astea paralele sa pot fuma si eu efemerul in liniste...atat imi doresc.

cataroi

da...cataroi...asa cum se citeste...stiu..ii urat...suna badaran...ii regionalism...

******************
Ma apasa prea tare linistea si banalitatea locului asta. Daca plec ma asteapta frig si goliciune, pereti inghetati si podele prafuite. Nici soarele bolnav nu mai face fata. Sursele mele de caldura s-au stins incet, dar sigur. E interesant cum zgomotele de fundal mi se par asa normale, incat atunci cand chiar ma regasesc eu cu gandurile mele, mi se pare ca s-a asternut o liniste de mormant in incapere. Si lampa arata ca o candela...Stii...ar fii ciudat(desi e des intalnit) sa trec pe langa vreun cimitir si sa imi vad scris numele pe o piatra funerara stiind ca nu am murit. Ma tot gandesc la cei ce incearca sentimentul asta atunci cand isi viziteaza palcurile viitoarelor trupuri neinsufletite. E ca o incursiune din prezent in trecutul viitorului sau. Ultima calatorie prin locurile unde ai poposit de-a lungul vietii...asa zic oamenii din popor. De fapt cred ca e ca o dara de energie ce o lasi ca amprenta acolo unde ai interactionat mai mult cu exteriorul. Frecvente, unde, pulsatii, vibratie...un singur moment de repaos si totul se stinge. Tot ce ai cunoscut pana in acel moment.

*****************
Mergeam pe strada intr-o noapte din februarie...extrem de rece...cu fulgi, fular, manusi si casti cu stoner in urechi...normal. Ma duceam acasa venind de la lucru(da..lucrez pana tarziu) si m-o pleznit asa deodata ca nu as mai vrea sa ma misc. M-am postat pe mijlocul strazii(nu era nimeni la ora aia tarzie) si am stat asa, nemiscata. Voiam sa simt...lipsa de viata, imobilitatea, starea de repaos a fiecarei celula in parte, sa simt ca nu se mai misca nimic, sa simt ce ar simti un sinucigas dupa profanul act.
M-a pocnit realitatea imediat. De fapt, daca strada ar fii fost circulata si ma aflam acolo la o ora de varf, m-as fii simtit ca un om normal pe-o alee ninsa cu sinucigasi. In schimb, ma simteam ca si cum toti sinucigasii ce dormitau in jurul meu in cutiile lor de chibrite gazate ar fii visat toti in acelasi timp acelasi lucru...un cosmar colectiv, acela de a incerca in fiecare zi inconstient lipsa de viata. Am impresia ca unii oameni nu sunt constienti de miscare. La ei functioneaza doar inertia. Ii crunt sa te opresti pe strada si sa te uiti in jur si sa iti dai seama ca esti singurul viu cu adevarat din gloata inglobata in campul tau vizual...waste of energy all over in all places.
Cred ca pana sa implementam noi un sistem bine pus la punct de reciclare a materiilor uzate avand ca efect printre altele si scutirea energiei, mai intai ar trebui ca unii oameni sa fie constienti ca mai trebuie sa ne scuteasca pe noi de energia lor care oricum se consuma aiurea, fara nici un scop, oricare ar fii el...spiritual, fizic, moral. Concluzia: Va consumati aiurea energia in cele mai tampite situatii si pe nimicuri, generand in urma voastra vibratii de prost gust care intra in interactiune cu alte campuri linistite si armonioase, dandu-le astfel peste cap tot sistemul energetic. Morala: Ar fii cazul sa bagati la cap ca faceti risipa de propria energie, daca e mult sa va dati seama de consecintele actelor si faptelor voastre.

*****************
Catalizatorul verde va ureaza insomnie placuta si o noapte cat mai nelinistita cu putinta. Fie ca vecinul de jos sa dea muzica mai tare, batranul de langa sa adoarma cu tv-ul aprins pe canalul OTV, baba acida din diagonala sa se prefaca ca doarme uitandu-se la pornosaguri dat pe mute, iar pitipoanca stoarfa de sus sa puna in practica cu tot cartierul tot ce baba din diagonala stie in teorie. Aaaa...da...mai ungeti draga patul din cand in cand...cum cu ce?! ti-am lasat vaselina pe clanta de la apartament...

******va urma...

Organic

eu, tu, ei...tot...verde si ii organic, rosu si ii organic...ferestre deschise si trupuri desfatate intr-o mare de simturi si trairi ce-ti umplu tamplele cu adieri si miresme colorate. acasa mi se pare asa o notiune indepartata...ma detasez si respir adanc pregatindu-ma sa mai imersez o data creierul in lichidul asta fierbinte...aburi si nuante, cai si tranzitii, ofrande si cumulari in surdina...cinetica mintii...endorfina si puff...elan...cu fluturi verzi...

celule stem si uite...receptionezi mai bine deja...astea-s tranzitiile nepermise.shhhh